joi, martie 31

Depărtare



În lumea mea secretă,
păsările nu au aripi şi nu ştiu să zboare,
ci înnoată, sărmanele, în adâncimi albastre;
ceasul nu ştie să arate
decât ora exactă - fără minute
şi fără secondări intule;
cerul e limpede ca apa mării...încât
nu mai ştiu unde e cerul şi unde - marea.

În lumea mea secretă,
iarba nu creşte niciodată în exterior,
ci se ascunde în pământul rece
- îi e ruşine de lumea de-afară;
aici, zilele se numesc toate la fel - timp
şi curg în mod egal în infinit.

În lumea mea secretă
şi preţul lucrurilor e altul:
un copac valorează cât un om,
iar o viaţă, o viaţă costă o dragoste.

Mi-e bine în lumea mea,
cu o ordine nefirească a cuvintelor,
pentru că, lucrurile sunt, de fapt,
în înlănţuirea corectă.

miercuri, martie 30

It's not you... it's ME



I'm just another heart in need of rescue
waiting on love's sweet charity
an' I'm gonna hold on
for the rest of my days
'cos I know what it means
to walk along the lonely street of dreams.

Here I go again on my own
goin' down the only road I've ever known.

marți, martie 29

Nostalgie

Astăzi m-am regăsit pe un teren de sport, cu o minge de baschet în mâini... E incredibil câte amintiri şi câte emoţii poate transmite... o minge.
Am descoperit mingea de baschet spre sfârşitul anului 2002, când mama m-a dus pentru prima dată la un antrenament de baschet. Eram supărată într-un fel, căci eu îmi dorisem să fac balet, să învăţ să fiu graţioasă şi să ... dansez (am aflat mult mai târziu că graţia e o trăsătură cu care pur şi simplu te naşti...). Nu voi uita niciodată momentul acela când în sala Puşkin i-am cunoscut pe cei doi oameni care aveau să mă crească într-un fel... aparte. Atunci am învăţat să bat mingea pentru prima dată, sub atenţia distributivă a domnului Cazanovski (de care, vai, cât mi-e de dor...), atunci m-am gândit eu că e frumos sportul ăsta şi am hotărât că mai vreau să merg la antrenamente. În scurt timp, jocul începător de a bate mingea s-a transformat într-un şir de antrenamente adevărate. Deşi era foarte greu, pentru că eram foarte mică, iar toţi ceilalti erau foarte mari în comparaţie cu mine care aveam aproape 9 ani (sau poate că aşa îi percepeam prin ochii mei copilăroşi), deşi mi-a luat aproximativ jumătate de an până să nimeresc primul meu coş, acolo am crescut. Şi am crescut foarte mult: am învăţat ce înseamnă performanţă, disciplină, ambiţie, echipă dar şi dăruire. Antrenori mi-au fost oameni pe care nu îi voi uita vreodată, oameni care mă îndrăgeau şi de care mă simţeam legată parcă printr-o forţă supranaturală. Îmi e dor de domnişoara Diana, de domnul Vali, de domnul Cazanovski, de domnul Nini şi de domnul Cristi (el a fost cel care m-a strâns în braţe când am plecat în primul cantonament şi m-a învăţat să fiu puternică, oricât de greu ar părea totul). Mi-e dor de ei, cei pe care îi respect şi îi apreciez pentru tot ceea ce sunt. Chiar dacă nu i-am mai văzut de ani întregi pe unii dintre ei, îmi aduc mereu aminte cu mult mult drag şi recunoştinţă de orele interminabile de antrenamente exigente şi de bucuria fiecărei reuşite ÎMPREUNĂ...
Poate că aşa a fost să fie sau poate îmi va rămâne mereu în suflet acelaşi regret: că totul s-a terminat după 4 ani, că lucrurile s-au schimbat, eu am crescut, ei au plecat sau au mers mai departe, fiecare cu drumul lui... Şi mai regret că nu le-am zis niciodată "Mulţumesc." şi că aruncam de la 3 chiar dacă ştiam că o să ratez.
Toate astea şi amintirea multor momente mai bune sau mai rele, mai grele sau mai uşoare îmi pătrund şoptit în gânduri de fiecare dată când mă trezesc în mijlocul unui teren de baschet cu o minge în mână.
Era o vreme în care îmi doream ca baschetul să fie drumul meu... Dar timpul a trecut... Sau mai corect spus, eu am trecut prin el...




[fotografie din vara lui 2006...]

duminică, martie 27

Suflet călător...

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

[Ion Minulescu]

joi, martie 24

Caută-mă tu.

Îmi doresc... sau mai bine zis, simt o nevoie acută de un om care să se îndrăgostească de mine pentru ceea ce sunt eu. Pentru tot ceea ce sunt, pentru defecte mai ales. Un om care să nu se teamă de lume sau de ceea ce spun oamenii. O inimă caldă, dragă, care ştie ordinea şi sensul cuvintelor. Un om care să mă înveţe din nou să adorm zâmbind... Un om cu care să pot vorbi despre orice, fără prejudecăţi şi idei preconcepute. Un om care să vrea să facă ceva cu viaţa lui, un om cu ambiţie, puternic şi hotărât, pe care să îl susţin şi de partea căruia să mă găsesc mereu. Cineva care să nu îmi urască micile mele plăceri şi pasiuni. Un om care să mă aprecieze, să vrea să mă descopere, să mă înveţe, să mă asculte, dar să ştie să mă şi tempereze. Să îmi arate drumuri noi, să îmi aducă aminte că încă mai am o inimă şi că nu sunt chiar atât de singură... Un om care să creadă în muzică, în pace, în ţara noastră şi în toate lucrurile mărunte care fac lumea asta atât de specială. Un om care să nu se teamă de nimic, cu care să mă cert din prostii ca mai apoi să mă împace râzând. Cineva care să ştie când şi mai ales cum să mă alinte, să mă susţină, să mă îmbrăţişeze şi când să îmi dea pur şi simplu... spaţiu. Un om cu care să hoinăresc după pofta inimii, să ne uităm la filme, să ascultăm muzică, să ne citim poezele, să ne spunem poveşti, să visăm, să facem planuri... Un om de care să fiu mândră şi care să fie mândru de mine. Omul acela pe care să îl aştept mereu cu fluturi în stomac şi cu braţele larg deschise. Un om căruia să îi ofer cadouri mici, care să-l bucure. Omul pe care să vreau în fiecare clipă să îl înţeleg...
Poate că ăsta e Făt-Frumosul fiecărei fete sau poate că eu vreau mult prea mult, însă atât timp cât eu pot oferi TOTUL - tot ce am şi tot ce sunt, pot să îmi doresc un suflet drag care să îmi îmbrăţişeze toate durerile, bucuriile şi speranţele fiecărei zile...
Măcar să visez... că într-o zi... mă vei găsi.

miercuri, martie 23

Bucureşti, martie 2011

"Tot ceea ce nu citeşti poate fi folosit împotriva ta."
Cu acest gând minunat am rămas din cele două zile petrecute în capitala noastră. Cu acest gând, cu o plimbare superbă sub noaptea albastră în Herăstrău, cu câţiva oameni minunaţi din toate colţurile ţării pe care i-am cunoscut acolo, cu multă lume interesantă, cu o strângere de mână a ministrului Culturii, cu zeci de fotografii care ne-au fost făcute, cu premiul 2 la concursul acesta şi cu un tren prins în ultimul minut.
Desigur, sunt multe amintiri frumoase care îmi vin acum în minte, dar pe care prefer să le păstrez în lumina sufletului meu şi să mă înfrupt din ele de câte ori simt nevoia...
Am învăţat că e bine să laşi lucrurile să se întâmple pur şi simplu, să laşi viaţa să te poarte pe drumurile ei neştiute, către oameni noi şi poveşti colorate. Am învăţat că uneori nu vreau să înţeleg unele lucruri, pentru că îmi plac aşa cum sunt. Am învăţat că în lumea asta mare mai există oameni însetaţi de cultură şi tineri frumoşi. Am învăţat că generaţia noastră mai are încă speranţă, că noi încă mai citim şi că, deşi ţara asta mă provoacă zi de zi, "încă mai am puterea să spun: România, te iubesc!".









sâmbătă, martie 19

Let's give peace a chance!



despre o simetrie dureroasă a păcii:

El: ...
El: noapte buna
Ea: noapte buna
Ea: ...





Haide să facem cumva să nu ne-ntâmplăm...

miercuri, martie 16

Ecou




atât mi-a mai rămas în suflet...
un sunet vag şi slab...
o lacrimă ce se prelinge cu tot răul în ea...
şi cade dureros în gol...
în prăpastia dintre coaste.
doar muzica mă mai umple acum...
căci numai câteva acorduri îşi mai aduc aminte
ce formă imperfectă are inima mea
şi îşi fac acolo un culcuş temporar.

e viscol profund şi ger sfâşietor
între pulsaţiile venelor mele...
şi nici măcar sângele frenetic
nu aduce cu el puţină lumină,
ci doar un roşu spălăcit...
de dragoste murdară.
numai el - sfidător, nemilos...
mai curge prin mine
la orele astea... atât de târzii.

*

Asta simt acum. Asta sunt acum.

marți, martie 15

Ce mai faci?

Ce mai faci?
Mersi, bine...





vom fi atât de aproape că nici nu vei şti...

luni, martie 7

Impresii de acasa de la Beatlesi



Liverpool e genial...
Mi-as dori din suflet sa locuiesc intr-un apartament exact acolo pe docuri... unde miroase a mare, unde pescarusii te pazesc si unde oceanul e doar la o privire distanta... Acolo unde Beatlesii imi sunt atat de aproape si unde vantul bate in geam la fiecare apus...

Liverpool e pur si simplu extraordinar.

miercuri, martie 2

Despre alegeri

Nu ştiu ce gânduri se destramă,
te caută şi tot te cheamă
DAR în zadar...
Nu ştiu de-i rău sau este bine
să-mi fie dor şi drag de tine
ŞI nu mi-e clar...
Nu ştiu de-ţi sunt măcar un zbor
grăbit, naiv, de alb cocor...
DAR ce păcat...
Nu ştiu să-ţi cânt culoarea din priviri
cu ochii mei străini de străluciri...
ŞI n-ai aflat...
Nu ştiu să râd şi nici să tac,
s-aşez toţi norii după bunul plac...
DAR e-un defect...
Nu ştiu să-mi spun iubirea în cuvinte,
dar pot să-ţi spun tot ce-am în minte...
ŞI e perfect.





Changes, times making changes in my life.
Rearranging, always changing.
Can't seem to stop the hands of time.
I remember, I was so young.
I was much too young to see.
Now I'm older, growing older.
And I see things differently.
Oh, can't you see,
it's changing you and me.