Unii oameni nu ar trebui sa fie profesori. Pur și simplu. Mai întâi, pentru că nu au destule cunoștințe. Dar nu asta e cel mai grav. Cel mai grav lucru este că ei NU ȘTIU să predea. Nu știu să îi învețe pe ceilalți ceea ce ei se presupune că stăpânesc cel mai bine. Nu au vocație. Și mai mult, nu au habar ce înseamnă respectul, devotamentul pentru o asemenea profesie specială și cu siguranță nu au habar ce presupune, cu adevărat, munca de profesor.
A fi profesor înseamnă a îndruma, a deschide noi perspective și a lumina drumul fiecărui om care te privește ca pe un idol. A fi profesor înseamnă a cunoaște, a înțelege și a explica. Un profesor nu trebuie să dețină doar informații, ci și umanitate.
Am avut onoarea, bucuria și mândria să cunosc, în viața mea de până acum, câțiva profesori adevărați. Oameni care m-au marcat și pe care îi privesc cu drag și cu o mulțumire pe care nu știu dacă voi reuși să o exprim vreodată. Pe lângă aceștia, mai cunosc oameni care nu mi-ai fost mie profesori, dar pe care îi admir pentru tot ceea ce fac și felul în care gândesc.
Însă nu toți sunt făcuți să devină profesori. Iar aici nu este o chestiune de metode didactice care nu îmi sunt mie pe plac. Nu, aici e vorba de persoanele acelea meschine, mediocre și nemulțumite de cursul vieții lor care au ajuns la catedră pentru că nu au găsit alt mod de a răzbate în viață. Au ajuns la catedră fără să înțeleagă că rolul lor acolo este aproape vital, ca al unui medic în sala de operație. O atitudine urâtă nu va face altceva decât să sece orice izvor din mintea elevilor sau studenților. Un om care nu e mulțumit cu munca de profesor nu ar mai trebui să o facă. Simplu. Nu să îi facă pe studenți vinovați de frustrările sale. Pentru că nu sunt. Ei sunt acolo, deschiși, pregătiți să îl urmeze pe profesor în aventura de a descoperi lumea...
Până în acești ani, dacă tinerilor li se spunea că lumea e urâtă și că ei fac parte din ea, se resemnau, țineau privirea în pământ și tăceau.
Acum însă trăim o libertate pe care părinții generației mele au câștigat-o. Avem libertatea să spunem NU! Nu vrem să fim bătaia de joc a unor oameni care nu au înțeles ce înseamnă să fii profesor! Nu vrem să înghițim nedreptăți și umilințe doar pentru că cel de la catedră ”e mai mare în grad”! Noi gândim, suntem însetați de cunoaștere și vrem să fim respectați așa cum și noi am fost învățați să respectăm oamenii pentru calitatea lor de oameni, nu pentru profesia lor!
Așadar, dragilor, dacă sunteți un profesor pe care nu-l interesează părerea studenților, dacă sunteți un profesor indiferent la existența în sine a studenților, dacă sunteți ranchiunoși, lipsiți de înțelegere, respect și dragoste pentru meseria de profesor, ghiciți! Nu vă obligă nimeni să stați la catedră! Ba chiar vă rugăm să nu ne mai ciopârțiți sufletele și mințile, pentru că noi dorim să construim cu ele o lume mai bună! Și vom reuși!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu