duminică, septembrie 21

Imperfectul frumos


Lumea asta are altfel de aripi. Vântul e domol și zborul parcă mai împăcat cu ideea efemerului din fiecare călătorie. Aici îmi pare că toți poartă înăuntrul lor secretul unei conștiințe transparente. Toți știu de unde, încotro și de ce. Și sunt mulțumiți cu răspunsurile lor. Am putea spune limitați. Sau am putea să-i numim, la fel de bine, toleranți. Cu totul - cu gândurile, cu viața, cu traficul, soarele, nevoile, amăgirile și mai ales cu oamenii .


Uneori, toleranța asta e doar o aparență. Ca peste tot, rasismul există. Intrinsec. Ca o încordare ce-i străpunge pe toți, dar nu destul de vehement... Dincolo de asta, ostilitatea își face bine simțită prezența peste tot... Pentru că ei nu știu poveștile străinilor. Pentru că nici nu vor să le știe. Și poate pentru că, pe undeva, nici străinii nu știu să le arate. Sunt ca două străzi care nu pot ajunge la aceeași destinație. Și vinovații sunt mulți, dar ne putem mulțumi să ne gândim că blestemații de constructori au greșit execuția. Sau poate că planul este greșeala...


Restul este un mare suflet care funcționează cel mai adesea, care se mai împiedică din când în când, dar care îți poate dărui o zi mulțumitoare, o seară spectaculoasă, un traseu neașteptat... Dacă știi să primești, aici te poți simți cu adevărat un om bogat.



joi, septembrie 11

Orașul își ridică magia până la cer



Aș fi jurat că zilele sunt la fel în orice colț de lume, că soarele e la fel de molipsitor, iar cerul o veșnică provocare. Aici însă, lumea are un alt contur, tumultul timpului se așterne între răsărituri și amiezi răscolitoare.

Și e o secetă cumplită de neîncredere, căci fiecare zi își întinde tentacule strălucitoare peste un oraș în care te vezi ca-ntr-o oglindă, care te oprește în fața unui spectacol de visuri, răspunsuri, schimbări... Și-atunci vezi mai clar ca niciodată, că întreaga ființă-ți colcăie de puterea de a descoperi un altfel de univers...








”Iar pământescul mănâncă de foame cerescul.”

duminică, septembrie 7

Mai multe uși, mai mult deranj/ More Doors, More Bother

Timpul a trecut și el năuc, iar eu eram din ce în ce mai debusolată cu privire la toate etapele pe care le parcurgeam pentru a ajunge acolo, în inima Franței, unde visasem atâta vreme să învăț și să trăiesc noul, culoarea și frumosul...

Așa că un alt punct pe ordinea de... vară pierdută printre documente a fost dosarul de înscriere, ce trebuia trimis la Lyon. Documentele necesare erau: o copie după cartea de identitate, formularul completat pe site, semnat de coordonatorii Erasmus de la facultatea mea, un contract denumit ”Learning Agreement”, în care am trecut cursurile pe care am ales să la urmez și o copie după cardul de sănătate european. În schimb, am aflat că în România, Casa de Asigurări de Sănătate nu elibera carduri, ci doar adeverințe provizorii. Așadar, după ce îndrumătorii Erasmus de la SNSPA m-au sfătuit să vorbesc cu cei din Franța, iar cei din Lyon mi-au spus că nu este posibil așa ceva, că am nevoie de card și ei nu au mai întâlnit o astfel de situație, m-am decis să atașez în dosar și o traducere a adeverinței pentru a fi totul în regulă. Și a fost.

Pe de altă parte, alegerea cursurilor nu a fost deloc ușoară: nu doar pentru că erau foarte multe cursuri de păreau cu adevărat interesante, dar și pentru că trebuia să cauți cu mult curaj o grămadă de informații despre fiecare în parte: număr de credite, locul și ora desfășurării, eventuale restricții pentru studenții Erasmus, precum și semestrul în care erau predate. Astfel, avantajul este că poți alege cursuri de la toate facultățile universității (fiind doar facultăți cu profil umanist sau de arte) și din toți anii, în schimb trebuie să corespundă semestrul - dacă eu studiez primul semestru din anul II, îmi pot alege cursuri din primul semestru al anului I, III sau chiar al unui an de master.

În plus, data limită la care trebuiau primite dosarele la Université Lumière Lyon 2 era 31 mai. În cazul nostru (al meu și al colegelor mele de la SNSPA), dosarele au fost trimise prin poștă cu aproximativ două zile mai devreme de data limită, așa încât pe 7 iunie, cei din Franța ne-au scris alarmați că dosarele noastre de înscriere lipsesc și mai avem la dispoziție doar o săptămână în care am mai putea să ne înscriem.

Din fericire, au ajuns la timp toate documentele noastre și am scăpat și de aceste emoții. Problema a fost că ajungând foarte târziu actele noastre, noi nu am mai primit locuri la cămin (acestea sunt puține și se distribuie în ordinea în care sunt primite aplicațiile). Așa că am fost nevoită să mai aștept o lună, cu sufletul la gură, data de 23 iulie, când primeam mail cu eventuale camere rămase libere. Din nou, sub dictonul ”primul venit, primul servit”, mi-am ales repede o cameră din cele trei rămase disponibile, am scanat și trimis pe mail cererea mea și am reușit să primesc o cameră cu baie proprie și bucătărie comună pentru 252€ pe lună. Asta a însemnat o mare bucurie pentru mine și o reală ușurare, pentru că închirierea unei camere în Lyon, într-un apartament, împreună cu alți doi colegi depășește 400€ pe lună.

După tumultul actelor, înscrierilor și tuturor planurilor pentru plecarea mea în Franța, nu-mi mai rămăseseră de rezolvat decât găsirea biletului de avion, semnarea contractului Erasmus și pregătirea bagajelor. Și nu în ultimul rând, trebuia să închid ochii, să-mi deschid sufletul, și să mă las uimită...

***

Time had dazzlingly passed by, and I was more and more puzzled by all the steps I had to follow on my way to France’s heart, where I dreamt for so long to experience the new, the colour, and the beauty…

So another point on this summer’s list was the application I has to send to Lyon. The necessary documents were: a copy of my ID, the filled in website form, signed by the Erasmus coordinators from my university, a contract called “Learning Agreement”, in which I said what modules I wanted to follow, and a copy of my European Health Insurance Card. The only thing was that I found out that in Romania, the National Health Insurance House wasn’t emitting cards anymore, just temporary certificates. So, after the Erasmus people from SNSPA advised me to talk to the people in France, and the guys in Lyon told me it was not possible, and that I absolutely needed a card, I decided to attach a translation of the certificate in my application, so it would all be all right. And it was.

On the other hand, picking my modules wasn’t easy at all. Not only because there were so many seemingly interesting modules, but also because you needed a lot of courage to find all the necessary information: the number of credits, the time and place, any restrictions for Erasmus students, and, also, the semester in which they were taught. This way, the advantage was that I could pick modules from all the university’s schools (being only humanist or art schools), and from all years, but only if the semesters corresponded, i.e. if I study in the first semester of the second year, I can pick modules from the first semester of the first year, second year, or even a master’s year.

Plus, the deadline by which all of the applications had to be received at Université Lumière Lyon 2 was the 31st of May. In our case (and of my fellow students from SNSPA), the applications were sent with only two days to spare, and so, on the 7th of June, the people in France wrote to us, quite alarmed, that our applications were missing, and that we only had one week left to send them.
Happily, all our documents were received on time and we left this behind us as well. The problem was that, having our documents received late, we didn’t get any places in the halls of residence (there are few and distributed in the order of receiving the applications). 

So I had to breathlessly wait another month, until the 23rd of July, to get an e-mail with any rooms that might be available. Again, on a first-come-first-served basis, I quickly picked one of the three remaining rooms, scanned and sent my accommodation application and I managed to receive an en suite room with a common kitchen for 252€ per month. This was a great joy and relief for me, because renting a room in Lyon, with two other people, would have cost in excess of 400€ per month.

After the ordeal with the paperwork, applications and all the plans for my departure in France, I only had to find a plane ticket, sign the Erasmus contract, and get my luggage ready. And last but not least, I had to close my eyes, take a deep breath, and let myself be amazed…

vineri, septembrie 5

Când pe uși scrie doar: ”Nu deranjați!”/ When All The Doors Say "Do Not Disturb!"


Începusem, săptămâna trecută, să vă povestesc despre cum am pornit pe lungul drum spre Lyon sau mai exact, spre o bursă Erasmus în Franța.

După ce m-am bucurat ca un copil care primește cea mai frumoasă jucărie, am început să intru în frumoasa lume a birocrației, astfel încât m-am apucat să fac toate demersurile necesare pentru a-mi asigura parcursul.

Mai întâi, am completat un formular pe site-ul universității la care urma să studiez. Un formular detaliat în care am scris despre mine - date, cunoștințe, domeniul de studiu ales, precum și durata șederii mele la Lyon. Aici a apărut problema! Coordonatorii programului Erasmus din cadrul SNSPA mi-au spus că nu pot pleca pentru un an întreg, pentru că parteneriatul între ei și Universite Lumiere Lyon 2 era încheiat pentru 4 semestre la specializarea pe care eu o alesesem (?!). Astfel, ei pot trimite 4 studenți (doi pentru primul semestru și doi pentru al doilea semestru, dar nu pot trimite 3 studenți (unul pe primul semestru, unul pe al doilea și unul pe întreg anul, deși cele două semestre ar fi fost acoperite integral). Eram trimisă cu nelămuririle mele cu tot de la un birou la altul, fără a obține, însă, nimic clar. În acest mister total ajunsesem să mă întreb dacă merită efortul, atâtea întrebări și încercări de a le găsi răspunsurile...

Nu contase nici faptul că fusesem admisă în programul Erasmus pentru Lyon cu cea mai mare medie, nici faptul că nu se ocupaseră toate locurile. Toate astea mă măcinau și nu îmi doream decât o situație clară și puțină siguranță. Nu pot înțelege și nu pot explica nici măcar acum ceva ce nici mie nu mi s-a explicat prea clar. De ce nu mi-a spus cineva atunci când mi-au verificat dosarul de aplicație că nu pot pleca timp de un an de zile? Întrebări fără răspuns și bătăi de cap.

M-am simțit ca o soprană printre spectatori ce nu pot auzi și nu pot vedea. M-am simțit depășită de situație, lipsită de putere și cumva nedumerită de felul și direcția în care se îndreptau toate eforturile mele și toate ”discuțiile” cu reprezentanții Erasmus. Ei, cei care trebuiau să ne îndrume și să ne ajute să găsim o rezolvare pentru orice nu făceau altceva decât să ne comunice reguli - aceleași reguli și ideea că trebuie să le respectăm în orice condiții.

Soluția pe care am găsit-o a fost să plec pentru un semestru, apoi să fac cerere de prelungire la SNSPA și la Universitatea din Lyon, apoi să sper că aceasta îmi va fi aprobată și că voi primi și banii de la Comisia Europeană...

Dar emoțiile erau încă fragede, iar totul părea atât de complicat încât nu îmi puteam da seama unde fugise liniștea ori unde ar trebui să fug eu să nu mă mai lovesc de atâta indiferență și dezorganizare... Poate la francezi o fi mai bine...

***

I began, last week, to tell you how I started the long journey to Lyon or, more exactly, to an Erasmus grant. After a joy tantamount to a child's when getting the best toy in the world, I entered the  beautiful world of bureaucracy, and so I started all the necessary steps.

First, I filled in a form on the website of the university where I was going to study. A detailed form in which I have written about myself - my knowledge, my data, my chosen field of study, and, also, the length of my stay in Lyon. Here there was a problem! The coordinators of the Erasmus programme from SNSPA told me that I can't leave for a full year because the partnership between them and the Lumiere 2 University was signed for 4 semesters for the course I wanted to do.(?!) 

This meant they could only send 4 students (two for the first semester and two for the second semester), but couldn’t send 3 students (one for the first semester, one for the second, and one for the full year), even though the two semesters would have been completely covered. I was sent along with my unanswered questions from one desk to another without actually getting a straight answer. Among this whole mistery I started questioning if it was worth the effort, so many questions and the attempt to get answers…

It didn’t matter that I was accepted in the Erasmus programme for Lyon with the highest grade, nor that not all the places had been occupied. All this was eating at me and I wished nothing else than for a clear situation and a bit of certainty. I cannot understand, nor explain, even now, something that even I wasn’t explained properly. Why wasn’t I told when they checked my application that I can’t go for a full year? Questions without answers and headaches.

I felt like a soprano among spectators who couldn’t hear or see me. I felt overwhelmed by the situation, devoid of power and somehow puzzled by where were my efforts and “talks” with the Erasmus reprezentatives going. They, who had to lead us and help us find a solution to everything, weren’t doing anything except uttering rules – the same rules and the ideea that they had to be respected no matter what.

The solution I found was to leave for a semester and then apply for a second one at the University in Lyon and SNSPA, then hope that I will be accepted and that I will receive the grant from the European Comission.

But emotions were still young and everything seemed so complicated that I couldn’t figure out where had the quiet gone or where should I go to stop myself from running into such indiference and disorganisation again… Maybe the french have it better…