joi, februarie 26

Barcelona și paradisul niciodată pierdut/ Barcelona and The Never Lost Paradise


Dintr-o dată, se făcu liniște...

Mi se liniștea sufletul tot mai mult... cu cât se întețea marea mai tare. Acolo, pe plaja din Barcelona, mi-am regăsit iubirea de care mă leagă atâtea mai presus de orice e real ori imaginabil măcar...
Marea mea a fost ca întotdeauna tainică, mi-a citit în sânge și mi-a completat bucățile lipsă din gânduri. Mi-a găsit scurtături pentru toate labirinturile din ultima vreme și m-a vindecat, așa cum doar marea poate face mereu...

Barcelona este senzațională. E departe de filme, fotografii sau povești. E un oraș ce respiră artistic, un oraș unde străzile se întind grațios către un soare infinit. O plajă perfectă, un port desenat minuțios și un răgaz nostalgic pentru orice și oricine.
În orașul lui Gaudi am găsit Barceloneta lui Picasso, bulevarde largi cât visurile copilăriei, parcuri maiestoase și pași plini de viață. Priveliști de o limpezime feroce și oameni care te fac să înțelegi totul altfel. Oameni minunați, așa cum am eu norocul să întâlnesc - priviri încrezătoare și îmbrățișări calde. Prietenii și melodii fără de care nimic nu ar mai fi fost fantastic...

Soare și-apoi seri rătăcite-n fericiri fără amănunte.
Să dansezi oricum, cu gândurile aruncate-n mare și ochii înecați în reverii luminoase, să simți clipele ca o adevărată viață. Căci viața nu mai curge prin tine, ci te posedă, devine tu, iar tu - devii viață. Și sensurile se aștern cuminți și tu-nțelegi că ”acum” este numai al tău și poți fi egoist, poți să-l ții doar pentru tine, să îl creezi cum vrei, să te creezi și pe tine odată cu el.
Eu - acum - viață - timp - lumea mea e toată - o poezie - o nebunie - un buchet de ritmuri și inimi și-amintiri și înfloriri - și tot ce îmi doresc eu să fie - este.

*

Suddenly, only silence remained.

My soul felt more and more eased as the sea grew increasingly intense. There, on Barcelona's beach, I have once again found my love to which so many things tie me more powerfully than anything real or imaginable...
My sea was, as always, mysterious, reading into my blood and completing the missing pieces of my thoughts. She found shortcuts for all the recent mazes and she cured me as only the sea can do it all the time.

Barcelona is sensational. It's far more than the movies, the photographs or the stories. It's a city that breathes artistically, a city where the streets are bending graciously towards an infinite sun. A perfect beach, a meticulously drawn harbour and a nostalgic interlude for everything and everybody.
In Gaudi's city I found Picasso's Barceloneta, boulevards as broad as childhood dreams, gallant parks and vivid steps. Ferociously distinct scenaries and people who make you understand everything differently. Wonderful people, as I am so lucky to meet - confident looks and warm embraces. Friendships and songs that made it all so fantastic...

Sun and then nights strayed through independent happiness.
To dance howsoever, with your thoughts cast away in the sea and your eyes drowned by irradiant daydreams, to feel the seconds like a real life. 'Cause the life doesn't pour through you anymore, but posseses you, becomes you - and you become life. And all the meanings are laying steadily and you figure out that "now" is only yours and you can be selfish and keep it just for yourself - to create it as you wish and at the same time to create yourself.
Me - now - life - time - all my world is - a poem - a madness - a bunch of rhytms and hearts and memories and blossoms - and all that I wish to be - it is.



 







 


 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu