joi, aprilie 30

O comunitate călduroasă și prietenoasă/ A Warm And Playful Community



A fi student Erasmus în Franța este o experiență cu totul și cu totul aparte. Mai mult, să locuiești pentru o perioadă în Lyon îți poate înfrumuseța sufletul și îți poate oferi amintiri și momente cum nu vei mai trăi. Pentru că indiferent din ce colț al lumii vii, aici descoperi ca lumea este mai mare și mai colorată decât ți-ai imaginat vreodată. 

Un campus studențesc în mijlocul Lyonului adună peste 10 clădiri în care mii de tineri entuziaști construiesc un adevărat babel. Cei mai mulți vorbesc franceză sau engleză. În grupuri mari și gălăgioase, se ajunge ușor la o limbă comună, pe care fiecare știe a o desluși. În particular, compatrioții între ei fac schimb de cuvinte ce sună cu totul și cu totul imposibil de înțeles pentru toți ceilalți. Dincolo de asta, râsul e universal. Așa că voia bună apropie mereu.

Oamenii se apropie atât de ușor aici. Prieteniile se construiesc cu ușurința cu care construiam linii ferate pe covor în copilărie. Bucătaria este spațiul perfect. Mâncarea e ca un pod între culturi, între țări, între continente. Fiecare gustă, descoperă, apoi oferă, se lasă dezvăluit, iar în felul ăsta schimbul este întotdeauna echitabil. China gustă Ucraina. Brazilia mușcă Australia. Italia și Canada fierb împreună. Ceea ce contează, în final, este bucuria. Bucuria de a împărtăși, bucuria prieteniei și a legăturii ce trece orice fel de barieră geografică, culturală ori socială.

În căminele din Lyon se adună întreagă lume. Totul se amestescă, dar nu în modul acela haotic și lipsit de respect pentru identitatea fiecăruia; ci în acea manieră armonioasă, unde individualitatea este respectată și în loc de disocierea particularităților putem vorbi de conectare. Aici, studenții devin parte a marelui TOT numit lume, prin felul în care fiecare contribui la construcția această măreață cu bucățica sa – cu limba sa, cu mâncarea, obiceiurile, și mentalitățile specifice obârșiei.

În locul acesta unde fiecare vine cu propriul său bagaj și din care cu toții plecăm mai bogați, mai deschiș, mai luminoși – aici se trăiesc experiențe ce schimbă vieți. Aici, într-unul dintre campusurile în care Lyon găzduiește studenții internaționali împreună cu cei francezi, o forță extraordinară întărâtă apetitul de a vedea mai mult, de a afla mai multe, de a înțelege minunea asta numită lume și de a găsi calea de a o cuceri.

*

To be an Erasmus student in France is a one of a kind experience. Moreover, to live for a time in Lyon can brighten up your soul and can offer you memories the likes of which you will not ever experience. Because regardless of where you are in the world, here you find out that the world is more than you have ever imagined.

A university campus in the middle of Lyon is comprised of over ten buildings in which thousands of enthusiastic young people make up a mersmerising babel. In large and loud groups, a common language most often arises, that everyone is able to grasp. In particular, compatriots exchange words between them that are beyond comprehension for all the others. Apart from this, laughter is universal. So, good will is always bonding.

People bond so easy here. Friendships get built as easily as we would biuld railtracks on the carpet when we were little. The kitchen is the perfect space. Food is like a bridge between cultures, between countries, between continets. Everyone tastes, discovers, then offers, and in this way the exchange is always fair. ‘China’ tastes ‘Latvia’. ‘Brazil’ takes a bite out of ‘Australia’. ‘Italy’ and ‘Canada’ boil something together. What matters in the end is happiness. The happiness of sharing, of friendship and of a tie greater than any geographical, cultural or social barrier.

In the houses of residence of Lyon there is the whole world gathering. Everything mixes up, but not in that chaotic way, disrespectful to everyone’s identity; but in that harmonious fashion, where individuality is respected and instead of separation, it’s the connection that stands out. Here students become a part of the big WHOLE called the world, through the way each one of them contributes to this great construction with their own bit – with their language, food, traditions and mindset specific to their ancestry.

In this place where everyone comes with their own baggage and from which we all leave richer, brighter and more open – here life changing moments are experienced. Here, in one of the campuses in which Lyon houses international students alongside French ones, an extraodinary force tingles one’s appetite of seeing more, of learning more, of understanding this miracle of the world, and of finding a way to conquer it.



vineri, aprilie 24

Încă puțin din cei 20/ A Bit More of the 20s



Încet, încet, trec cei 20... cei 20 de ani de care m-am bucurat din plin în ultimele 364 de zile...

Viața la 20 de ani e așa cum nu ți-ai fi imaginat vreodată și-ți place tocmai din motivul ăsta. Aniversarea mea de 20 de ani a fost într-un cămin călduros din Manchester, unde îl vizitam pe Paul acum un an. Și-am cântat din toți plămânii ”Am 20 de ani și sincer nu mi-e bineee... astaaa eeee...”. Dar îmi era. Foarte bine. A urmat o excursie în Irlanda, un internship la Kiss FM, un început de vară în care am redescoperit Bucureștiul, două luni de vacanță acasă, la Galați, în Vamă, la Folk You - pentru a cincea oară, la Reșița - revedere cu oamenii faini care m-au făcut să iubesc radioul, apoi o toamnă în care mi-am pus viața într-o valiză și-am plecat să cuceresc lumea (încă lucrez la asta)...

M-am mutat la Lyon - să învăț, să aflu, să descopăr, să trăiesc, să mă plimb. Am găsit lucruri multe, diverse, bune și mai puțin bune... Dar am fost liniștită, mi-am găsit malul Rhone-ului ca să nu îmi lipsească Dunărea prea tare și-am început să văd lumea altfel. Era de așteptat. Am cunoscut oameni incredibili, am văzut bucăți de lume prin ochii lor, am văzut bucăți de lume prin ochii mei - locuri ce mi-au întins la picioare nuanțe și forme noi.

Am iubit. Am călătorit, am înțeles; am fost la concerte - multe. Am citit, mi-am făcut prieteni, am vorbit cu străini, cu necunoscuți, cu prieteni vechi. Am fost la filme, în muzee, în restaurante și bistro-uri. Am dansat, am văzut Mediterana noaptea și ziua și în februarie și în primăvară și de pe plajă și din barcă și de pe insule. Am mâncat lucruri noi, am gătit lucruri noi. Am ascultat radiouri străine. Am început să lucrez la AltRadio. Am făcut emisiuni înregistrate. Am fost în România, în iarnă, o lună. Mi-am revăzut cele mai dragi persoane. Am împodobit bradul, acasă, la Galați. Am iubit.

Am făcut fotografii, le-am adunat pe cele mai bune din ultimii 5 ani și-am pornit andradatudorie.com. Am făcut prezentări, am avut examene, am început să învăț rusă, am scris CV-uri, am făcut scrisori de intenție și eseuri personale. Mi-am făcut planuri. S-au dărâmat. Mi-am făcut altele. Apoi m-am gândit să îmi fac altfel de planuri. M-am răzgândit, de multe ori. Am ales.

M-am îngrășat. Am slăbit. Am plâns, am râs, am fost nervoasă, frustrată, tristă, melancolică, euforică, bucuroasă, încântată (uneori chiar încântătoare), încrezătoare, veselă, deschisă, fericită (în cea mai mare parte a timpului). Am învățat cum să te împaci cu solitudinea. Am aflat că-i frumos cu oamenii potriviți, așa cum e frumos și cu tine însuți. Am scris pe blog, pe facebook, în carnețelul cu Picasso, un soi de poezele, mesaje, emailuri, gânduri, tresăriri, întrebări, răspunsuri și dorințe. Mi-am făcut cont pe Twitter.

Mi-am cumpărat cărți, haine, cercei, suveniruri, pixuri, hărți, clătite. Am zâmbit mult. Am mers ore multe cu mașini, autobuze, tramvaie, trenuri, autocare, avioane. Am mers ore multe pe jos. Am privit mai mult oamenii. Am privit mai mult în jur. Am simțit mult mai mult, mult mai profund. M-am schimbat, dar am păstrat din mine toate cele ce-mi plăceau și cele ce-mi făceau bine...

La 20 de ani am fost mai fericită ca niciodată. Am descoperit mai multe decât am făcut-o în 19 ani și sunt mulțumită. Nu limitată, nu pe căile suficienței, ci recunoscătoare - pentru tot ce am întâlnit și tot ce am învățat, pentru tot ce a lăsat în mine o urmă cât de mică, pentru tot ce am trăit și trăiesc. La 21 de ani, vreau ca orizonturile să-mi fie infinite, să fac alegeri și să mă bucur, dar mai ales vreau să fiu mai bună și să-i dau lumii pe-atâtea minunății câte îmi oferă ea mie...

Mulțumesc oamenilor care mi-au făcut vârsta de 20 de ani spectaculoasă, oamenilor care-au făcut parte din experiența asta nebună și mai ales celor doi oameni care m-au făcut, pur și simplu.

*

Slowly but surely the 20s pass… the 20 years in which I have fully enjoyed in the past 364 days.

Life when you’re 20 is like you’ve never imagined and you like it more and more because of this. My 20th birthday was in a cosy halls of residence where I was visiting Paul a year ago. And I have sung from all my heart „I am 20 and honestly, I’m not well…” (a great Romanian song). But I was well. Very well. Then there was a trip to Ireland, an internship at Kiss FM, a summer’s start when I have rediscovered Bucharest, two months of holiday at home, in Galati, in Vama Veche, at Folk You, for the fifth time, at Resita, reseeing the cool people who have made me love the radio, then an autumn in which I have put my life in a suitcase and I left to conquer the world (I’m still working on that)…

I’ve moved to Lyon – to learn, to find out, to discover, to live, to travel. I have found a lot of different places, some good, some not so outstanding… But I was settled, I have found the quays of the Rhon for myself so as not to miss the Danube too much, and I’ve started to see the world differently. This was to be expected. I have met incredible people, I have seen pieces of the world through my eyes – places that have laid down at my feet colours and new shapes.

I have loved. I have traveled, I have understood, I have been to concerts – a lot of them. I have read, I have made friends, I have talked to strangers, to unknowns, to old friends. I have went to movies, to museums, in restaurants and bistros. I have danced, I have seen the Mediteranean, by day, in February, and in the spring, and from the beach, and from a boat, and from islands. I have started to work at AltRadio. I have made pre-recorded shows. I have gone to Romania, in the winter, for a month. I’ve met with all my dear people. I have decorated the Christmas tree, at home, in Galati. I have loved.

I have taken pictures, and gathered the best of them from the past 5 years in andradatudorie.com. I have held presentations, I have had exams, I’ve started to learn Russian, I have written resumes, I have written cover letters and personal statements. I have made plans. They have fallen apart. I have made other plans. Then I thought I should make other kinds of plans. I have changed my mind, a number of times. I have chosen.

I have gained weight. I have lost weight. I’ve cried, I’ve laughed, I have been furious, frustrated, sad, melancholic, euphoric, cheerful, delighted (sometimes delightful even), confident, joyful, open-minded, happy (most of the time). I have learned how to get to terms with solitude. I have found out that it is nice with the right persons, the same way it is nice on your own. I have written on my blog, on facebook, in my Picasso notebook - a sort of small poems, messages, e-mails, thoughts, questions, answers and wishes. I have opened a Twitter account.

I have bought books, cloths, earings, souvenirs, pens, maps, pancakes. I have smiled a lot. I have traveled many hours by car, bus, tram, train, coach, plane. I have walked for many hous. I have watched people more. I have looked more around. I have felt much more, much more deeply. I have changed, but I have kept everything good and that I liked from my old self…

At 20 I’ve never been happier. I have discovered more than I did at 19 and I am pleased with that. Not limited, not sufficienty, but grateful – for everything I have met and that I have learned, for everything that has left even a small mark on me, for everything that I have lived and that I am living. At 21 I want my horizons to be infinite, to make choices and to rejoyce, but more than anything, I want to be better and to give to the world as many wonders as it is giving me…

Thank you to all the people who have made the age of 20 spectacular, to the people who have been part of this crazy experience and, especially, to those two people who have simply made me.

vineri, aprilie 10

De la Montpellier la Marsilia și de la străini la amintiri/ From Montpellier to Marseille, and from Strangers to Memories

Aprilie a început a înflori în mine și în jurul meu,

E așa de provocator drumul acesta al omenescului... unde suntem de la un an la altul... cât am crescut, cât ne-am schimbat, cât ne-am mai aflat sau cât ne-am mai înrădăcinat în anumite credințe și valori.
Simt tot mai des că-s un fel de labirint în care îmi place atât de mult să mă joc, să mă amestesc, să încerc, să mă ghicesc...

Tot un fel de labirint au fost și ultimele zile... Un labirint de flori și primăveri, vieți cumva netrăite dar cunoscute, străzi umblate de pași familiari, senzații de toate felurile, învârtite între un soare de miere și-o mare care m-a îmbrățișat ca mama când aveam mai mare nevoie.

Un Montpellier cum nu mi-l imaginasem, dar cum poate că-l cunoscusem printre niște visuri înverșunate, mai vechi. Magnolii și oameni mulți, plini de energie și ochi scânteietori. Păsări Flamingo. Pescăruși înflăcărați. O plajă de toamnă-primăvară. Orășel cochet cu tresăriri artistice care pare că pictează ferestre. Copaci ce se întind până la cer și dincolo de el, într-o nemișcare de străluciri melodioase. Ce multe te poate învăța o grădină răvășită...

Iar Marsilia... aș vrea să spun că e ca-n povești... Dar nu e. Să văd Marsilia după atâția ani de fascinație totală a fost ca și când aș fi văzut ecranizarea slabă a unei cărți pe care am adorat-o prea mult timp. Prejudecăți confirmate despre acest sud strâmb al Franței. Cu toate astea, un albastru infinit, exact ca în faimosul cântec... O Mediterană care împrăștie orice îngrijorare, care frânge orice temere, care alintă și alină...  Locul unde se răstoarnă nostalgii și se împletesc porniri cu doruri și decizii.

Și-așa-mi rămâne în urmă coasta de sud a Franței, ca un mozaic de întâmplări bulversante dar minunate, o întretăiere de drumuri, îmbrățișări memorabile și reinventări ale propriei zbateri.

*
April started to bloom within and around me.
It is so challenging a human's journey... where we are from one year to another... how much we have grown, how much we have changed, how much we have found ourselves and rooted ourselves in certain beliefs and values.
I feel more and more that I am a kind of labyrinth in which I very much like to play, to mix, to try, to guess...
The last few days were also a sort of labyrinth... A labyrinth of flowers and springs, lives that have not been yet lived, but still known, streets walked with familiar steps, all kinds of sensations, tangled between a honey sun and a sea that has embraced me like my mother used to when I needed it most.
A Montpellier like I never imagined, but maybe how I had known in some frenzied, older dreams. Magnolias and lots of people, fill of energy and sparkling eyes. Flamingos. Fiery seagulls. An autumn-spring beach. A smartly little town with artistic winces that seem to paint windows. Trees that extend to the sky and beyond, in a stillness of melodic shinings. How much can you learn from a ravished garden...
And Marseille... I'd like to say it's like in the fairies... But it's not. To see Marseille after so many years of complete fascination was like seeing a bad film made after a book I had loved for much too long. Confirmed misconceptions about the crooked south of France. However, a infinite blue, exactly like in that famous song... A Mediterranean that wipes away any concern, that breaks any fear, that fondles and comforts... The place where nostalgia spills, and impulses and longings are weaved together with decisions.
And so the southern coast of France stays behind me, like a mosaic of confused, but wonderful events, a crossing of roads, memorable hugs and reinventions of the fight of the self.