joi, iunie 2

Camerele de hotel din ultimii ani



Camere asemănătoare, în orașe diferite, aflate la sute de kilometri distanță. Călduroase. Mari. Curate. Luminoase. Camere de hotel. Câteva. Destule cât să deșire niște povești. Povești care, adunate, fac cât un pui de om.

Camerele de hotel în care-am stat câte-o seară ori două aveau lucrurile mele împrăștiate peste tot. Aveau priveliști drăguțe și paturi moi. Prosoape cu miros proaspăt și așternuturi albe. Veioze cochete. Ferestre mari, întredeschise. Draperii groase, să-mi apere somnul de dimineață. Uneori sunete de ploi nervoase, uneori parfum de zile friguroase, uneori bâzâit de primăvară și flori. 

În camerele astea am înghesuit, de fiecare dată, oboseala unui batalion istovit de războiul continuu. Din camerele astea m-am grăbit să ies ca o cenușăreasă gata de bal. Din camerele astea am fugit dezrădăcinată, bătătorind calea spre următorul popas. Prin camerele astea s-au amestecat sute de versuri de poezii și cântece cu mii de gânduri de tot felul despre mine și despre lume, despre nopți, amintiri, stele, plajă, despre mine, despre locuri, oameni și câte și mai câte planuri - apuse, regândite, răzgândite, refăcute, reluate...

În camerele astea de hotel am dormit cu-o singurătate feroce și-am mușcat din ea nu ca dintr-o pradă, ci ca dintr-o piersică zemoasă în mijlocul verii. Și toate s-au aliniat în somnul meu liniștit, Și-au venit noi zile peste mine, să mă ducă mai departe, spre alte camere... mai călduroase... mai mari... mai luminoase...